Într-unul dintre atelierele de scriere creativă în care am abordat ca temă Portretul, am hotărât ca persoanele pe care urma să le descriem să fie bunicii – bunicul și bunica. În literatura română sunt câteva portrete de bunici binecunoscute, care sunt numai potrivite pentru a servi ca texte suport și ca puncte de plecare pentru o astfel de temă.
Pentru a nu porni abrupt în creare de portrete în cuvinte, am purtat cu copiii o discuție despre bunicii lor. Cum se numesc ei? Ce vârstă au? Unde locuiesc? Ce meserii au avut? Cât de des se văd? Ce este diferit în casa bunicilor față de acasă? … și multe alte astfel de întrebări menite să stârnească fluxul de idei pentru a scrie.
Mare mi-a fost mirarea când una dintre fetițe nu a știut să spună care este numele bunicului. Pentru ea, bunicul era ”Bunicul” și a fost la rândul ei surprinsă când a aflat că și bunicii au un nume. Oare pe al ei cum îl chema?
Situația relatată mai sus a fost una singulară, nu am mai întâlnit de-a lungul anilor situații similare. Sunt sigură că necunoașterea numelui bunicului era o chestiune de moment, ce urma să fie remediată cu timpul, dar la fel de sigură sunt că în realitate există situații în care amănunte importante despre bunici, străbunici sau alte rude le sunt unora necunoscute.
În procesul de autocunoaștere, de formare a conștiinței de sine, multe astfel de detalii ce par nesemnificative ne pot da chei valoroase pentru a ne descifra poveștile de viață.
Experiențe de genul celei relatate au stat la baza alcătuirii cuprinsului acestui Jurnal de explorator care poartă copiii în nemărginita lor lume înterioară, pentru că dincolo de dobândirea de competențe, de cunoștințe și de abilități, cunoașterea de sine este esențială.
Fără să se transforme într-o activitate programată, cu obiective obligatoriu de îndeplinit, fără să fie un demers obositor și neplăcut pentru copii, familiarizarea lor cu elemente ce țin de biografia membrilor familiei, de dinamica și structura clanului din care fac parte este extrem de utilă.
În “Călătorie în lumea tainică din mine. Jurnal de explorator.” am introdus exerciții care îi invită pe copii să afle amănunte despre părinți, bunici și alte rude ale lor tocmai pentru a afla mai multe despre ei înșiși.
Procesul de autocunoaștere este ghidat prin exerciții, există întrebări ajutătoare, grafice și tabele, care îi transformă pe cei mici într-un fel de detectivi sau reporteri curioși.
Fiecare detaliu și amănunt aflat despre rudele apropiate, fiecare poveste din trecut împărtășită celor mici, în acord cu vârsta și capacitatea lor de înțelegere, reprezintă o piatră la temelia vieții care tocmai se construiește. O rădăcină care îl ancorează și îi dă sentimentul apartenenței, tocmai pentru a putea să își dezvlte propriile aripi.
În ultimul timp, psihologia transgenerațională aduce în prim plan relevanța ”zestrei” de familie pe care generațiile și-o transmit una alteia și cât de importantă este transmiterea ei limpede, curată, fără secrete sau încărcături împovărătoare. Desigur, această ”zestre” nu este alcătuită din bunuri și valori materiale, ci din lucruri mult mai subtile, cum sunt talentele, aptitudinile sau predispozițiile.
Așadar, primul Ochean din “Călătorie în lumea tainică din mine. Jurnal de explorator” este un periplu în lumea familiei pentru a afla câte ceva despre propria origine.
Autor articol: Raluca-Ariana Ardelean